Spondiloza cervicală constă în modificări
degenerative la nivel de discuri intervertebrale şi de anulus, precum şi
formarea de osteofite care îngustează canalul cervical, determinând
radiculopatie şi uneori mielopatie.
Etiologie
La degenerarea cartilajului articular pot
contribui o serie de factori mecanici, traumatici, infecţioşi, metabolici, care
acţionează pe fundalul unor predispoziţii genetice. Toţi aceşti factori
contribuie, într-un fel sau altul, la alterarea reţelei de colagen, care leagă
moleculele de proteoglicani, la scăderea activităţii de sinteză a condrocitelor
şi la apariţia unor modificări structurale, aşa cum ar fi înlocuirea
cartilajului hialin cu un cartilaj fibros, apariţia unor osteofite marginale şi
fibroza capsulei articulare.
În funcţie de posibilităţile de identificare
a factorilor patogeni, boala artrozică poate fi primară, sau idiopatică, în
care factorii patogeni sunt mai greu de identificat şi secundară unor
traumatisme, infecţii, inflamaţii, tulburări endocrine, sau tulburări de
metabolism.
Existenţa unei îngustări congenitale a
canalului cervical creşte riscul de spondiloză cervicală. Dacă măduva spinării
suferă o compresie, se dezvoltă, în mod obişnuit, mielopatie progresivă şi un
mers spastic.
Manifestari
clinice
Manifestările din boala artrozică debutează
lent, cu dureri articulare, ce apar de obicei după un efort fizic şi cedează la
repaus. Durerea poate fi influenţată şi de factori climatici, meteorologici, de
frig şi de umezeală. Unii bolnavi au dureri nocturne. Majoritatea bolnavilor au
o redoare articulară ce nu durează mai mult de 10-15 minute.
Artroza coloanei cervicale poate determina durere cervicală ce iradiază
occipital, în umeri şi în braţe. Artrita sau alte condiţii patologice ale
coloanei cervicale superioare pot determina cefalee în regiunea occipitală
(inervată de rădăcinile nervoase C2–C4).
Poate predomina durerea, însoţită de semne
radiculare la nivelul dermatomului cel mai afectat, de obicei între C5 şi C6
sau C6 şi C7.
Compresia rădăcinii la nivelul foramenului
determină slăbiciunea braţului şi atrofie cu pierderea segmentară a reflexelor.
Compresia medulară determină hiperreflexie, creşterea tonusului muscular,
deficienţe ale sensibilităţii vibratorii şi reflex plantar în extensie.
Dacă apar semne de compresie radiculară sau
medulară se indică efectuarea de RMN şi de teste electrodiagnostice (de exemplu
electromiografie, potenţiale somatosenzoriale evocate). Radiografiile de
coloană, în special cele cu incidenţă oblică pot vizualiza modificări
degenerative, constând în prezenţa de osteofite şi îngustarea spaţiilor
intervertebrale, aceste modificări nefiind însă nici sensibile, nici specifice.
Dacă diametrul sagital al canalului medular
este mai mic de 10 mm, riscul de compresie medulară este mai mare. Ocazional,
semnele pot diminua sau se pot stabiliza în mod spontan.
Tratamentul conservator constă în purtarea
unui guler cervical moale şi în administrarea de AINS sau a altor analgezice
uşoare. Laminectomia decompresivă este indicată la pacienţii cu mielopatie şi
compresie medulară sau, dacă tratamentul conservator este ineficient, la
pacienţii cu radiculopatie şi dovezi electrodiagnostice ale disfuncţiei
neurologice.
Tratamentul spondilozei urmăreşte combaterea
durerii, încetinirea procesului patologic, prevenirea anchilozelor, menţinerea
mobilităţii articulare şi recuperarea bolnavului. Pentru obţinerea acestor
obiective, se poate apela la un tratament nefarmacologic şi la un tratament
farmacologic.
Tratamentul nefarmacologic se poate face prin
combaterea factorilor de risc, aşa cum ar fi obezitatea, traumatismele şi
condiţiile nefavorabile de la locul de muncă, adică a frigului, a umezelii, a
manevrării de greutăţi mari şi a poziţiilor incomode.
În absenţa tratamentului, uneori disfuncţiile
medulare determinate de spondiloza cervicală se ameliorează sau se
stabilizează, însă acestea pot fi progresive. Iniţial se pot obţine ameliorări
prin purtarea unui guler special pentru gât, prin efectuarea de tracţionări ale
gâtului şi prin administrarea de AINS, cum ar fi ibuprofenul şi de miorelaxante
precum ciclobenzaprina. Însă, când boala se agravează sau când pe RMN se
observă comprimarea severă a măduvei sau colapsul vertebral, este necesară de
obicei intervenţia chirurgicală. Ca regulă, prin operaţie nu se pot corecta
modificările deja produse, deoarece căile nervoase din măduva spinării sunt
distruse permanent dacă nu se acţionează foarte rapid.
Tratamentul
modern presupune înlocuirea discului vertebral cu o proteza artificială sau
grefă osoasă, tratament cu o rată de succes de peste 90%, permiţând menţinerea
mobilităţii coloanei cervicale mai ales la persoane tinere şi active.
Material de grefă osoasă este folosit pentru
a umple spațiul rămas după eliminarea discului. De asemenea, este amplasat şi
de-a lungul părților laterale ale vertebrelor pentru a realiza fuziunea. O
grefă osoasă este utilizată în principal pentru a stimula vindecarea osului.
Aceasta crește producția osoasă și ajută la vindecarea vertebrelor.
O grefă osoasă poate fi obținută de la șoldul
pacientului. Acest tip de grefă este numită şi
autogrefă. Recoltarea unei grefe osoase necesită o incizie suplimentară
în timpul operațiunii. Se prelungește intervenţia chirurgicală şi pot surveni
dureri accentuate postoperator.
Deși autogrefele sunt considerate standardul
de aur și oferă o rată mare fuziune cu
vertebrele afectate, dezavantajele includ dureri prelungite la locul de
recoltare a grefei (şold) pentru mulţi pacienţi, precum și riscul de fractură
sau infecție.
În
tratamentul medicamentos al bolii se pot folosi o serie de medicamente:
Antialgice: paracetamolul, algocalminul şi
tramadolul;
Antiinflamatoarele nesteroidiene: aspirina,
brufenul, indometacinul, diclofenacul şi piroxicamul;
Antiinflamatoarele selective COX2:
rofecoxibul şi celecoxibul;
Medicamente patogenice: glicozaminosulfatul
care stimulează acidul hialuronic şi proteoglicanii, şi extractele de cartilaj,
care inhibă enzimele catabolice.
În perioadele de acutizare ale bolii, se pot
folosi preparatele cortizonice locale precum betamtazona şi triamcinolul.
De remarcat, că pentru a evita reacţiile
adverse, antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate uneori sub formă
de unguente sau sub formă de supozitoare.
Atunci când se foloseşte calea orală, se vor administra concomitent şi
antiacide, sau şi mai bine inhibitoare ale pompei de protoni, aşa cum ar fi
misoprostalul de 3 ori câte 200 mg/zi.
Fizioterapie
În tratamentul fizioterapic se pot folosi
împachetările cu parafină, razele ultrascurte, ionizările, magnetodiafluxul. De
asemenea se recomandă tratamentul balnear, cu băi sulfuroase, cu nămol, dar şi
alte proceduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare