Recunoaşterea comportamentului suicidar la copii şi adolescenţi

Comportamentul suicidar, care este un act autodistructiv, implică atât tentativa de sinucidere, cât şi suicidul realizat. 
Suicidul este rar întâlnit la copiii înainte de pubertate, fiind mai frecvent în adolescenţă, în special între vârsta de 15 şi 19 ani, şi la adulţi. Totuşi, se întâlnesc cazuri de suicid şi la copii, şi nu trebuie trecut cu vederea la preadolescenţi.
 Factorii de risc
De obicei, interacţionează o mulţime de factori înainte ca un gând suicidar să devină un comportament suicidar. Foarte frecvent există o problemă psihică subiacentă sau un eveniment stresant declanşator, precum:  moartea unei persoane iubite, despărţirea de iubit/ă, schimbări în mediul de viaţă – şcoală, vecini, prieteni, disciplinări umilitoare, eşecul şcolar, sau probleme cu legea.
 Recunoaşterea comportamentului deviant al adolescenţilor
Adolescenţii cu depresie au sentimente de disperare şi nefericire care le limitează capacitatea de a lua în considerare soluţii alternative pentru probleme imediate. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor scade inhibiţia împotriva acţiunilor periculoase şi interferează cu capacitatea de anticipare a consecinţelor. În final, controlul scăzut al impulsurilor este un factor comun în comportamentul suicidar.
Adolescentul care are un comportament suicidar este de obicei supărat pe membrii familiei sau prieteni, nu comunică, are o atitudine agresivă, fiind incapabil să-şi tolereze furia şi o întoarce împotriva propriei persoane.
 Semne
  • preocuparea faţă de subiecte privind moartea, suferinţa fizică şi sufletească;
  • neglijarea igienei şi autoîngrijirii (o modificare bruscă);
  • accesul la arme de foc sau medicamente eliberate fără reţetă;
  • abuzul de alcool sau droguri;
  • antecedentele familiale de suicid;
  • modificări bruşte ale stării de dispoziţie;
  • stare depresivă, modificări ale apetitului şi tulburări de somn;
  • tentative anterioare de suicid;

 Prevenţie
Părinţii, medicii, profesorii şi prietenii trebuie să identifice copiii cu comportament suicidar, în special cei care au modificări recente de comportament.  Adeseori, copiii  şi adolescenţii se încred doar în cei de vârsta lor şi de aceea,  trebuie învăţaţi să nu păstreze un secret care poate duce la moartea tragică a unui prieten sau coleg.
Copiii cu tentativă de suicid trebuie evaluaţi urgent în camera de gardă a spitalului. Orice tip de tentativă de suicid trebuie luată foarte în serios, deoarece o treime dintre copiii cu sinucideri reuşite au avut cel puţin o tentativă suicidară.
Medicul este cel care decide dacă va fi necesară internarea sau iniţierea imediată a unei consilieri psihologice sau terapeutice în funcţie de caz.

Rolul părinţilor este esenţial, aceştia având obligaţia de a acorda suport emoţional prin comunicare, gesturi şi manifestări calde, fără a avea o atitudine agresivă manifestată prin apostrofări sau chiar lovirea copilului – acestea vor agrava şi mai mult situaţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *