Modul de administrare al antibioticelor

În cazul infecţiilor bacteriene severe, antibioticele se administrează iniţial prin injectare. Când infecţia este sub control, tratamentul se poate continua pe cale orală. Infecţiile mai puţin severe pot fi tratate de la început cu antibiotice orale. Tratamentul trebuie continuat până când microorganismele patogene se elimină din organism, ceea ce înseamnă câteva zile după dispariţia simptomelor. Tratamentul antibiotic este rareori prescris pentru mai puţin de 5 zile (excepţii sunt anumite infecţii necomplicate ale tractului urinar). Întreruperea tratamentului prea devreme poate conduce la reapariţia infecţiei sau la dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibioticele folosite.
Modul de administrare şi interacţiunile antibioticelor cu alte medicamente
Modul de administrare al antibioticului poate fi explicat de medic, asistentă medicală sau farmacist. Unele antibiotice trebuie luate pe stomacul gol, în timp ce altele pot fi luate odată cu alimentele. Metronidazolul, un antibiotic utilizat frecvent, poate produce manifestări neplăcute atunci când se administrează la persoane care consumă alcool.
De asemenea, unele antibiotice pot interacţiona cu alte medicamente pe care pacientul le ia, fiind posibilă reducerea eficacităţii sau creşterea efectelor secundare la antibiotice şi/sau la celelalte medicamente. Unele antibiotice cresc sensibilitatea pielii la lumina soarelui.
Este foarte important ca atunci când medicul vă prescrie un tratament cu antibiotic, să-i comunicaţi şi  ce alte medicamente mai luaţi.
Administrarea antibioticelor ca profilaxie
Pe lângă tratarea infecţiilor existente, antibioticele se folosesc uneori pentru prevenirea infecţiilor (profilaxie). Se pot utiliza în scopul prevenirii, spre exemplu a meningitei la persoane care au venit în contact cu pacienţi bolnavi de meningită.
Unele persoane cu afecţiuni valvulare cardiace sau valve cardiace artificiale primesc antibiotice înainte de intervenţiile stomatologice şi chirurgicale, pentru a preveni afectarea de către bacterii a valvelor afectate.
Antibioterapia profilactică se poate folosi şi la persoanele cu imunitate scăzută, cum sunt pacienţii cu leucemie, cei care primesc chimioterapie pentru cancer, sau cei cu SIDA.
Atenţie! Administrarea tratamentelor cu antibiotice fără prescripţie medicală, în special cele care necesită testare medicală în spaţii corespunzătoare (cabinet medical, spital, policlinică, dispensar), pot determina apariţia şocului anafilactic, o reacţie alergică puternică ce conduce de multe ori la deces.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *