Pleurezia tuberculoasă

Pleurezia tuberculoasă reprezintă acumulare de  lichid  în cavitatea pleurală ca rezultat al localizării  de leziuni  specifice  tuberculoase la acest nivel; este  o formă de TBC extrapulmonară ocupând  locul doi  ca frecvenţă dupa adenopatia  TBC. 

La vârste mai inaintate, pleurezia de etiologie  tuberculoasă scade   în favoarea  celei neoplazice. Referitor  la repartiţia  pe sexe, raportul este   de 2/1  în favoarea  sexului masculin.

 Sub aspect etiopatogenetic, pleurezia tuberculoasă trebuie considerată ca o manifestare a   tuberculozei adultului. Este  cel  mai frecvent   întâlnită la adultul tânar cand   poate  constitui  revelaţia unei primoinfecţii. De cele mai multe  ori determinarea  pleurală survine  la 6-12  săptămâni după infecţia  primară. Frecvenţa  pleureziei ca mafinestare  a primoinfecţiei tardive este de  aproximativ  20%. Cu cât vârsta la care  apare  pleurezia este mai mare, cu atât etiologia  tuberculoasă este  mai puţin probabilă. Coexistenţa cu determinări pulmonare active  sau inactive impune eticheta de pleurezii tuberculoase, de insoţire, aparţinând stadiului secundar.
       Agentul patogen, bacilul Koch, denumit astfel după numele celui care la descoperit în 1882 (Robert Koch) este  un microorganism în formă de bastonaş, cu înveliş de ceară  şi substanţe groase, fapt  pentru care se impregnează cu coloranţi obişnuiţi, iar  odată  se decolorează greu cu alcool sau  substanţe  acide. Există trei specii de bacili Koch: uman (Mycobacterium tuberculosis), bovin şi aviar, ultimul fiind fără importanţă în patogenia umană.
Contaminarea se face prin mecanisme diferite:

-ploaia de picături bacilifere (Flugge) este o cale de transmitere directă cu bacili proaspeţi, cu virulenţa limitată la atmosfera din jurul bolnavului;

-prin nucleozi care se constituie atmosferă după evaporarea parţii lichide a picăturilor bacilifere şi conglomerarea bacililor în atmosferă sub formă de nuclei infectaţi-aceştia implică un rol de infecţie cu o sferă mai largă reprezentând  concentrate de bacili şi putând fii vehiculaţi la distanţe mari faţă de sursa de infecţie, de curenţii de aer;
-prin particule de praf de pe jos sau obiecte pe care s-au depozitat bacilii din spută, picăturile bacilifere sau nucleozolii dupa căderea lor pe sol- este o cale indirectă dar implică pericolul transmiterii la distanţă prin curenţii de aer. 

Calea de  pătrundere a germenilor la nivelul pleurei poate fi: hematogenă,linfatică sau prin contaminare sau chiar deversare de conţinut cazeos de la un focar subpleural.Studiile au demontrat că singură prezenţa bacililor  tuberculoşi în cavitatea  pleurală nu determină formarea epanşamentului decât dacă la  nivel pleural s-a instalat hipersensibilitatea. 
Debutul pleureziei tubercuoase este în general acut, dar  la aproximativ 30% din cazuri se intâlneşte  un debut  insidios. În această ultimă situaţie, simptomatologia se reduce  la dureri toracice de intensitate medie, eventual fatigabilitate, inapetenţă, tuse seacă şi scădere  în greutate. 
Obiectivele principale ale tratamentului  se referă la : resorbţia rapidă a lichidului, prevenirea sechelelor şi a determinărilor tuberculoase pulmonare sau în alte  organe şi asigurarea unei funcţii pulmonare normale.
Mijloacele terapeutice prin care se realizează obiectivele tratamentului sunt: medicaţia tuberculostatică, kineziterapia şi uneori puncţia evacuatorie.